Interviu cu Andra Berilă – Learning facilitator animaţie stop motion și storytelling

By 22 aprilie 2017Din viața PlaYouth, Interviuri

Continuăm interviurile PlaYouth cu câteva gânduri de la Andra Berilă – Learning facilitator animaţie stop motion și storytelling, dar și artistul care se ocupă de imaginea noastră.

– Bună, Andra! De ce te-ai hotărât să te implici în PlaYouth și cum ai ajuns să faci asta?

– Salut! Să știi că la început nu m-am gândit prea mult de ce și nici nu știam cât de mult mă voi implica. Totul a început cu provocarea de a crea un logo pentru PlaYouth. Lucrând la logo și la identitatea vizuală, mi-am dat seama că mi-ar plăcea să mă implic mai mult, să creez ateliere creative și interesante pentru copii.

– Ce îţi place când lucrezi cu copiii?

– Cel mai mult îmi place să descopăr cum văd ei lumea și ce își imaginează. Îi încurajez să spună ce simt, să aibă încredere în ei, iar apoi mă las uimită de ideile lor faine și deseori foarte mature.

– Cum e experienţa de a fi trainer pentru atelierul de Storytelling?

– La Storytelling, fiecare atelier sau întâlnire de curs e o aventură. Deși mă gândesc foarte în detaliu la activităţile și jocurile pe care vreau să le facem împreună, copiii vin și ei cu idei, cu povești, cu jocuri noi. Mă bucură iniţiativa lor și îi las să preia cârma și să ne arate ce să facem, mie și celorlalţi copii.
E totuși greu să fii deschis, să te adaptezi și să nu încerci să îi controlezi cu planurile tale. Copiii știu deja ce vor să înveţe, încerc să îi aud și să le las spaţiu pentru propriile lor descoperiri, greșeli, îndoieli, iar apoi ajutorul meu e mai valoros pentru ei.

– Ce ţi-ar fi plăcut să înveţi la școală și nu ai învăţat?  

– Nu-mi vine nimic în minte. Cred că nu m-am bazat niciodată pe școală, mai ales că părinţii îmi spuneau că ce învăţ acolo e doar o parte din ce îmi trebuie și că, dacă ești bun la școală, nu înseamnă că ești bun în general, în viaţă.
Așa că am aflat de la ei un secret valoros: pot să învăţ orice îmi doresc, chiar dacă era de multe ori în timpul liber, de după școală. Și încă învăţ. Dacă descopăr ceva nou și mi se pare util, mă apuc acum să îl învăţ.

– Povesteşte-ne un lucru amuzant din copilărie.

– De mică îmi doream să spun povești, chiar dacă nu prea mi-a ieșit la început. O înregistrare cu mine, la 2 ani, sună cam așa: „A fost odată o fetiţăăăă… șiiii…. nu știa ce să zică!” Dar n-am renunţat eu așa ușor, pentru că în clasa I le citeam deja colegilor mei o altă poveste, cu mult mai multă acţiune decât cea de la 2 ani 🙂

Mulţumim, Andra! 🙂