Skip to main content
InterviuriPrietenii PlaYouth

O vară cu PlaYouth

Vara aceasta a fost, pentru mine, vara PlaYouth. Le-am cunoscut pe fetele acestea minunate printr-o întâmplare (de parcă ar exista așa ceva) și colaborarea noastră a prins aripi numaidecât. M-am regăsit în viziunea și spiritul lor și am acceptat, fară să stau prea mult pe gânduri, provocările propuse. Au urmat…
Ana
octombrie 12, 2018
Tabere

Tabăra KaleidosCopil pentru Copii

Anul acesta am organizat prima noastră tabără dedicată exclusiv copiilor. Am ajustat conceptul nostru de KaleidosCopil, astfel încât să se potrivească cu cei 23 de oameni mici veniţi de la Bârlad, împreună cu doamnele învăţătoare, pentru a avea parte de o experienţă magică. Ne-am propus să le oferim un program…
Ana
iulie 19, 2018
Din viața PlaYouth

Școala Altfel cu PlaYouth

Există o săptămână întreagă, în timpul anului școlar, în care totul se întâmplă altfel: uniformele rămân acasă, elevii merg în excursii, la teatru, la muzeu, la cinema, participă la diferite ateliere sau atelierele vin la ei. Acesta din urmă a fost cazul și pentru cei aproximativ 700 de copii ai…
Ana
mai 4, 2018
Activităţi pentru copiiEvenimente

Bucurie de Crăciun

Crăciunul este, pentru cei mai mulţi dintre noi, cea mai frumoasă perioadă din an. Familie, bucurie, timp petrecut împreună, daruri fel de fel! Deși nu mai vine cu mult-dorită zăpadă de ceva vreme încoace, mirosul de portocale, de cozonac și entuziasmul din ochii oamenilor compensează din plin. Evenimentul nostru din…
Ana
ianuarie 3, 2018
InterviuriPrietenii PlaYouth

Interviu cu Ana Stănescu, co-fondatoare PlaYouth

Despre bune maniere, echipă şi planuri de viitor în PlaYouth Continuăm seria articolelor ce redau subiecte abordate de membrii echipei PlaYouth. De data aceasta, o intervievăm pe Ana Stănescu, cea de-a doua fondatoare a acestui start-up. Bună, Ana! Bună, Bianca. Mă bucur foarte mult că am ajuns să dau interviu…
Ana
februarie 9, 2017