Skip to main content

Trăim o perioadă de incertitudine, în care emoțiile negative sunt mai prezente în viața de zi cu zi. De aceea, întâlnirile de la birou, chiar dacă sunt rare, sunt ca o gură de aer proaspăt pentru toți membri echipei. Sentimentul de apartenență și de conexiune ne ajută să trecem mai ușor de zilele cu vești mai puțin bune din mass-media.

Săptămâna trecută ne-a suprins luând o pauză de la activitățile obișnuite, am lăsat deoparte planificările și organizarea evenimentelor și am decis să înfrumusețăm biroul. Iubim plantele și natura, așa că ne-am dorit să plantăm împreună flori superbe care să aducă o schimbare de peisaj.

Am pregătit ghivecele, cu picturi inspirate tot de natură și am luat fiecare câte o mini-floare pe care am pus-o în pâmânt. Ne-am asigurat că are destulă apă, destulă lumină și destulă iubire cât să poată crește frumos, pe dulapul din fața ferestrei noastre.

Vă încurajăm și pe voi să faceți astfel de activități frumoase împreună cu cei mici sau cu cei mari, pentru că vă poate relaxa și detensiona. Plus, biroul sau casa voastră vor arăta muuult mai bine. Dacă însoțiți activitatea și de povești și împărtășit momente frumoase din viața voastră, am putea spune că este un mod perfect de a încheia ziua.

Leave a Reply