Skip to main content

Chiar dacă nu mai suntem de mult pe băncile școlii, ne amintim mereu cu drag de prima zi de școală din fiecare an. Emoțiile care însoțeau anumite momente, transformate într-un ritual frumos, erau mereu prezente. Pregătirea ghiozdanului, pregătirea hăinuțelor și apoi promisiunea către prietenii din fața blocului că ne vom revedea în fiecare zi după ore, după ce ne terminăm temele.

Însă, în acelați timp știm că în 2018, România a înregistrat un nivel ridicat al abandonului şcolar timpuriu, de 16,4%, spre deosebire de țări ca Slovenia, Lituania sau Croația, unde rata este sub 5%. Nu putem să ne prefacem că nu știm că o parte din copiii din România s-ar duce cu drag la școală dacă ar avea ghiozdane și rechizitele de care au nevoie.

Cu toate acestea în minte, acum 3 ani, am lansat împreună cu Asociația „Ana și Copiii” campania pe care noi am numit-o atunci Caravana Abecedar. În fiecare an am reușit să strângem la sediul nostru, împreună cu părinții din comunitate ghiozdane și rechizite pentru cei 317 copii susținuți de Asociație.

Vă așteptăm și pe voi să vă implicați cu orice puteți până pe 15 septembrie. Locul unde strângem toate ghiozdanele este sediul PlaYouth – Strada Barbu Delavrancea, nr.15.

Donațiile în bani  pentru cumpărarea rechizitelor se pot direcționa în contul asociației PlaYouth, cu mențiunea, donație rechizite:
Cont IBAN: RO80 BACX 0000 0011 5378 4001 (LEI)
Sucursala: UniCredit Bank, Ag. Domenii,  sau al asociației “Ana și Copiii”
Cont IBAN: RO25 RZBR 0000 0600 0970 4793 (LEI)
Sucursala: Raiffeisen Bank – Ag. Amzei

Listă cu necesarul de rechizite primită de la Asociația “Ana și copiii”:

  • Ghiozdane
  • caiete studențești de română și matematică
  • caiete A5 dictando 48 și caiete A5 pătrățele 48
  • caiet geografie, caiet muzică, vocabular, blocuri de desen
  • caiete tip I și caiete tip II
  • stilouri și rezerve stilou
  • pic cu rescriere
  • truse de geometrie
  • acuarele (guașa) și pensule
  • creioane mecanice
  • pixuri
  • pastă corectoare
  • radiere
  • penare echipate
  • creioane colorate și carioci
  • rigle
  • ascuțioare
  • foi A4 albe
  • foi A4 colorate
  • mape A4 cu elastic
  • hartie creponata
  • cartușe toner (negru și color) – HP 305X Black LaserJet Toner Cartridge dual-pack
  • lipici solid
  • foarfece mici
  • plastilină
  • text marker
  • capsator
  • perforator
  • calculator cu funcții
  • capse
  • biblioraft
  • o imprimantă pentru Centrul de la Fundulea

Dacă aveţi nevoie de informaţii suplimentare, nu ezitaţi să ne scrieţi pe pagina de Facebook, sau la una dintre cele două adrese de pe site.

Leave a Reply