Skip to main content

În primul rând să îţi spunem câte ceva despre noi. PlaYouth a fost fondat acum 2 ani de Anny şi Ana, două tinere pasionate de educaţia pentru copii, care au simţit nevoia să creeze un spaţiu unde cei mici pot învăţa ceea ce le place, alături de părinţii lor, un loc unde ei se dezvoltă în ritmul lor şi primesc sprijin şi încredere din partea adulţilor.

De atunci şi până acum, echipa s-a mărit primind alături colaboratori şi voluntari entuziaşti. Ei iau parte la activităţile pe care şi le doresc, îşi depăşesc limitele, învaţă cu și de la copii. De exemplu, am învăţat împreună să facem cocori de hârtie, să împachetăm cadouri pentru copii, am pus la cale cursuri şi activităţi pentru copii şi părinţi şi o tabără care să concentreze cât mai mult experienţa PlaYouth.

Voluntariatul aici îţi poate aduce multe beneficii. Gândeşte-te cum va arăta CV-ul tău după ce vei face atât de multe activităţi diferite şi vei participa la trainingurile pe care le organizăm, cum este cel de Animaţie Socio-educativă sau cel de Prim ajutor.Aniversare 2 ani de educatie alternativa PlaYouthUn alt beneficiu este că îţi vei face prieteni noi şi treptat, vei ajunge să cunoşti şi oameni din alte organizaţii sau din şcoli, oameni cu care noi interacţionăm mergând la evenimente din acelaşi domeniu sau creionând împreună proiecte. Iar una dintre cele mai frumoase părţi este că aici cunoşti părinţi dedicaţi care au grijă de educaţia copiilor lor, dar şi pitici isteţi care participă la atelierele, cursurile sau evenimentele noastre.

PlaYouth reprezintă un mediu cald, plin de provocări, unde îţi vin mereu idei noi, pentru tine sau pentru celelalte proiecte în care eşti implicat. Oamenii îşi găsesc aici energie pozitivă şi inspiraţia de a fi persoane mai bune şi de a creşte. Dovada o fac întâlnirile noastre care se lasă cu discuţii faine şi o atmosferă ca în familie. Aici e locul în care poți să experimentezi orice îți dorești tu, iar fiecare idee poate deveni realitate.

Poză de grup de la evenimentul Să dăruim de Moș NicolaeÎn concluzie, voluntariatul îţi aduce beneficii pe care le vei resimţi pe tot parcursul vieții, pentru că a fi voluntar înseamnă să te implici în comunitatea din care faci parte, să dai o mână de ajutor, dar în acelaşi timp să te descoperi pe tine, să găseşti acel lucru pe care l-ai face cu plăcere oricând. 🙂 Acestea fiind spuse, noi te îndemnăm să încerci voluntariatul, la noi sau oriunde simţi că poţi contribui cu drag. Scrie-ne dacă vrei să te implici și nu știi cum 😉