Skip to main content

Conferinţa online”Omul din spatele unui profesor. Educaţie în lumea nouă”

Cand:
iunie 13, 2020@11:00 am – 1:30 pm
2020-06-13T11:00:00+03:00
2020-06-13T13:30:00+03:00
Unde:
Home
Cost:
40 RON
Contact:
Conferinţa online"Omul din spatele unui profesor. Educaţie în lumea nouă" @ Home
Se apropie finalul acestui an școlar care a fost atât de diferit faţă de tot ce ne-am imaginat.
Am experimentat școala online, am adaptat metodele de lucru, am descoperit multe platforme și am făcut tot posibilul pentru ca elevii să continue să înveţe. A trebuit să ne adaptăm cu toţii la o viață nouă, într-o lume nouă, necunoscută, în care nu aveam răspuns la întrebarea „Când reluăm orele, așa, cum ne plăceau, și când ne putem întoarce la școală?”
 
După toate acestea, vă invităm sâmbătă, pe 13 Iunie, de la ora 11:00 să sărbătorim, la o altfel de petrecere de final de an școlar. Vom petrece online, la cea de-a treia ediţie a conferinţei ”Omul din spatele unui profesor – Educaţie în lumea nouă.”, într-un context cald și prietenos în care să ne bucurăm de micile victorii obținute în ultimele luni.
 
Vă invităm alături de noi și de cei 5 speakeri prezenți la eveniment să povestim despre metodele ingenioase descoperite și adaptate pentru mediul online, despre emoțiile trăite în această perioadă și gestionarea lor și despre gestionarea cancelariei în vremuri de pandemie și școală online.
 

Invitaţi:

Ana Maria Rusu – profesor educație muzicală care deține platforma edumuzicala.ro, unde translatează obiective de învățare în competențe de educație muzicală
Alina Cîrjă – este cunoscută în mediul academic pentru lucrarea Școala Centrată pe copil: schimb de bune practici între sistemul educațional român și cel finlandez. Este lector universitar și pregătește viitorii profesori din învățământul primar și preșcolar.
Sufetul ei însă este împărțit cu 740 de copii din Școala Româno-Finlandeză din București și timpul ei este orientat înspre trainingul echipei de profesori după modelul educației centrate pe copil.
Cătălin Stoica„Hai Sus” a fondat Academia de Bine, loc plin de informații prețioase care ne conectează de fiecare dată la umanul din noi și la integritatea noastră.
Antonela Samson – psiholog logoped si psihoterapeut (analiza tranzactionala)
Anca Dediu – învățătoare la o școală din mediul rural aflată la 56 de km de Galați.
 
Toţi profesorii participanţi vor primi adeverinţă de participare. Conferinţa face parte din programul asociaţiei „Împreună educăm Generaţii” în cadrul căruia organizăm și workshop-uri tematice.
 
Intrarea este în valoare de 40 de lei, pentru că ne dorim ca toți cei care vor să intre online să își asume cu responsabilitate că vor participa la eveniment. Bilete, aici: https://eventbook.ro/other/bilete-conferinta-online-omul-din-spatele-unui-profesor-educatie-in-lumea-noua
 

Parteneri strategici: MERITO

Parteneri Media: Itsy Bitsy, Agenda Culturala PENTRU COPII, România Pozitivă

 
Pentru parteneriate media sau marketing ne puteți trimite un e-mail la [email protected].