Skip to main content

Cel de-al doilea Happy Day oficial (zilele frumoase în care mergem în centrele de plasament să petrecem timp cu copiii de acolo) a avut loc pe 18 octombrie, într-o zi de vineri. Prietenii noștri de la Autonom au fost alături de noi pentru ca această zi să fie una memorabilă pentru copiii din Centrul Pinocchio, din sectorul 3. 😃

Am ajuns în jur de ora prânzului, pentru a-i găsi pe copii în centru, să nu fie la școală. Le admirăm dedicația cu care merg la cursuri, pentru că știu cât de importantă este educația pentru ei. Le admirăm și dedicația „mamelor” din centru care au grijă ca ei să meargă zilnic la școală și să aibă măcar minimul necesar de care au nevoie la ore. 🌱

Prânzul a fost unul special creat pentru ei, cu ceea ce știam că le place cel mai mult: supă cremă de legume, piure cu șnițel și la desert eclere. Aici, i-am avut alături de noi pe prietenii de la LAM Events care au vrut să fie parte din această zi de poveste. Le mulțumim foarte mult pe această cale.

După prânz am făcut exerciții de improvizație împreună, alături de Roxana, trainerul nostru pasionat de teatru și improvizație. Apoi am făcut un exercițiu în care toată lumea și-a desenat portretul și apoi au povestit despre pasiunile lor. ❤️

Un exercițiu interesant pentru ei a fost momentul creat de colegele de la Autonom, în care au povestit despre ce înseamnă pentru ei „Rețeta succesului” și unde se văd în viitor, ce le-ar plăcea să facă și ce să devină.

Momentul culminant a fost atelierul de Chimie Distractivă care i-a încântat pe toți copiii, de toate vărstele. Turnul colorat, vulcanul exploziv și galaxia Calea Lactee au fost preferatele lor. Ne-am bucurat alături de ei și ne-au oferit ei nouă energie cât pentru câteva săptămâni.

Cei mici au primit la final și rechizitele oferite de Autonom și am plecat din Centru cu promisiunea că vom reveni și că vom aduna pentru ei hăinuțe și jucării înainte de sărbătorile de iarnă.

Încă o zi în care ne-am reamintit de ce facem ce facem zi de zi și în care am fost recunoscători că putem dărui chiar și cîteva momente de bucurie unor copii mai puțin norocoși. 🎁

Leave a Reply