Skip to main content

Bună, Anca! Îți mulțumim pentru că ai acceptat invitația de a împărtăși cu noi din experiența ta ca femeie, mamă, antreprenor.

  • Ai o afacere cu jocuri educative pentru copii. Ce te-a îndemnat să alegi acest domeniu pentru bussines-ul tău?

Domeniul l-a ales soțul meu în 2010, în urma unei vizite la un târg educaţional în străinătate. Acolo a făcut cunoștință cu conceptul de jucării educative și a descoperit primul brand pe care a început să îl importe câteva luni mai târziu. În România, conceptul de jucării educative era mult prea puțin cunoscut, dar erau foarte mulți părinți interesați de educația copiilor lor, așa că i s-a părut o nișă foarte interesantă. Și a avut dreptate. Eu lucram atunci într-o corporație, dar îmi plăcea foarte mult direcția în care se îndrepta firma eduClass și de aceea m-am implicat ori de câte ori am avut posibilitatea și timpul să fac acest lucru până în momentul în care m-am alăturat firmei.

Interviu cu Anca Leibovici

  • Când vin noile jocuri în stoc, tu și familia ta sunteți, intuiesc, primii care le încearcă. Cum decurg aceste momente?

Testarea este unul din momentele cele mai plăcute pentru noi, pentru că înseamnă în primul rând să ne jucăm și asta ne place cel mai mult. Acum testăm foarte multe jucării acasă, cu băiețelul cel mare. Jocurile care sunt pentru categorii de vârstă mai mari, le testăm împreună cu colegii de la birou sau cu prietenii. Sunt momente foarte frumoase, de conectare în familie, iar la birou le vedem uneori că pe mici team-buildinguri. Este o ocazie bună pentru colegi să interacționeze și altfel decât prin activitățile specifice job-ului, să se relaxeze și să se cunoască mai bine. Suntem atenți în primul rând la abilitățile pe care le dezvoltă un anumit joc, la beneficiul pe care îl aduce copilului, iar apoi evaluăm calitatea, rezistența materialelor. Vrem să oferim clienților noștri jucării de calitate, pentru că știm cât este de frustrant să cumperi o jucărie care se strică după câteva utilizări.

  • Cum se îmbină, în cazul tău, viața de soție cu cea de mamă și cu cea de antreprenor?

„It takes two to tango”. Pentru noi, această expresia se aplică atât în viața de familie cât și la muncă. Având în vedere că lucrez alături de soțul meu în firmă, pot spune că de multe ori nu simțim unde se termină munca și unde începe familia, într-un sens bun. Flexibilitatea este cea mai bună consecință care poate decurge din antreprenoriat. Sunt zile în care trebuie să mă ocup de copii și lucrez după ce ei au adormit sau zile în care ne organizăm programul astfel încât să pot ajunge eu la întâlniri și soțul meu petrece mai mult timp cu copiii. Sunt și momente în care luăm cu noi unul din copiii la întâlniri sau la birou pentru că nu avem altfel cum să ne descurcăm, dar încercăm să nu facem din asta o obișnuință.
Partea bună este că nu trebuie să aștept o nouă zi de lucru ca să discutăm o idee nouă sau un proiect, iar uneori luăm cele mai bune decizii pe marginea locului de joacă, atunci când ieșim cu copiii.

Nu este ușor, pentru că nu vrem să neglijăm nici firma, nici familia, dar încercăm să ne împărțim atributille și rolurile astfel încât nici una din părți să nu sufere.

  • Care sunt activitățile preferate de tine și cei mici când petreceți timp împreună?

Atunci când vremea ne permite, petrecem foarte mult timp în aer liber. Dar în sezonul rece sau când rămânem în casă, eu petrec foarte mult timp cu băiețelul cel mare făcând tot felul de activități creative: desenăm, colorăm, pictăm, decupăm, lipim, facem felicitări pentru diferite ocazii. Mie îmi plac mult acest tip de activități și mă bucur să văd că și pe el îl pasionează. Puzzle-urile iar sunt foarte apreciate de noi și mă uimește ce atenție are la detalii și de câtă răbdare dă dovadă atunci când îi place ceea ce face. Citim foarte multe povești sau uneori inventăm noi poveștile noastre.  În ultima vreme am început să îl implicăm și pe cel mic în jocurile noastre, atât cât putem implica un beleluș de 8 luni. Nu știu cât înțelege el din ceea ce facem, dar se amuză foarte tare și e cu ochișorii mari să prindă tot ce se întâmplă.

  • Jocurile educative pentru copii te păstrează și pe tine conectată la copilul tău interior, așa-i? Povestește-ne un moment pe care îl consideri special, din copilăria ta.

Multe din jocurile pe care le testez împreună cu băiețelul meu îmi amintesc de jocurile pe care le aveam eu când eram mică și mă bucur să constat că îl captivează și pe el. Mie îmi plăcea foarte mult „Nu te supăra ,frate!” și puteam să îl joc ore întregi, cu oricine se arăta disponibil: părinții sau bunicii. Apoi a început să îmi placă foarte tare să joc Rummi și a rămas unul din jocurile favorite ale familiei mele.

  • Ce ai fi vrut să știi înainte ca să devii părinte?

Că este foarte ușor să crești un copil (să îl hrănești, să îl îmbraci, să ai grijă de el), dar este foarte greu să educi și să formezi un om.