Skip to main content

Muzică, baloane, pași grăbiţi, râsete zgomotoase, părinţi vigilenţi și exclamaţii cât cuprinde: UAU, ce tare! Și aici ce facem? Slime? Pictură? Și Lego??!!Da, da, da, hai să începem!  Așa a început, încă de dimineaţă, aventura noastră la Cea-Mai-Itsy-Bitsy Zi Liberă Naţională, de 1 Iunie.

Părea că toţii cei mici s-au trezit dis-de-dimineaţă pentru a nu pierde startul distracţiei pornite în parcul IOR. Itsy Bitsy a organizat o mega-petrecere cu activităţi pentru toate gusturile: ateliere creative, concursuri amuzante, pictură pe faţă, momente muzicale pe scenă și discuţii interesante pentru părinţi.

În plimbarea lor de voie, de-a lungul parcului, copii mici și mari s-au oprit la standul nostru pentru a face forme origami, pentru a desena sau pentru a încerca diverse jocuri de societate. Au decorat locul cu inimioare, fluturi și broscuţe din hârtie și s-au relaxat în hamacele special amenajate pentru ei. Trebuie să recunoaștem că și pentru părinţi hamacele au fost o oază de liniște în care copiii rămâneau într-un singur loc. Altfel, erau curioși să exploreze și să alerge prin tot spaţiul amenajat :).

Ne-am bucurat și de experimente împreună cu prietenii noștri de la Forbes Romania iar cei mici au fost încântaţi să facă slime și turnuri colorate. Avem și poze care confirmă! 🙂

Noi am petrecut o zi foarte frumoasă, copiii ne-au molipsit cu entuziasmul lor, la vederea atâtor activităţi pe care le puteau încerca. Totul a fost ca o joacă pe care am tratat-o, însă, cu responsabilitate.

Am avut ocazia de a cunoaște o mulţime de copii și părinţi cu care am povestit pe îndelete despre cum își petrec timpul împreună și care dintre ei obosesc primii. Copiii, desigur! CĂ NU! 🙂