Skip to main content
Din viața PlaYouth

Povestea PlaYouth

By martie 31, 2017No Comments

A fost odată ca niciodată un copil plin de energie și foarte curios.
Într-o dimineață, acest copil s-a uitat în jurul lui și și-a dat seama că părinții sunt mereu prea ocupați și obosiți după o zi de muncă, ca să mai petreacă timp cu el. Dezamăgit, s-a gândit că s-ar putea juca pe calculator sau pe tabletă, dar acestea nu îi ofereau nimic mai mult decât un mod de a-și umple timpul.

Într-o zi de primăvară, când păsările au început să cânte și florile să apară, copilul le-a întâlnit pe Anny și Ana, cu care a pus la cale o lume în care e nevoie de prezența activă a părinților în viața celor mici.
Visul lor a fost să schimbe modul în care interacționează copiii cu părinții, își descoperă pasiunile și învață lucruri noi.

Au început cu ceva spectaculos, de seară, pentru că atunci sunt liberi părinții, și anume cu astronomia. Pe atunci numele acestei lumi era „Educație și Distracție”.
Apoi, au simțit că e nevoie de mai multă colaborare și comunicare între oamenii mari și cei mici și au continuat cu origami. Origami este arta plierii hârtiei care ne ajută să interacționăm mai ușor între noi, să avem mai multă răbdare și să ne facem noi prieteni.
După origami, au atras mulți oameni pasionați de tot felul de activități creative care și-au dorit să împărtășească din experiența și talentul lor. Copilul creștea pe zi ce trece, descoperea tot mai multe lucruri frumoase, căpăta tot mai mult încredere și prindea curaj să testeze lucruri noi.

Într-o dimineață, când s-a trezit, și-a dat seama că nu mai este singur. Împreună cu Ana și Anny au adus în lumea lor o echipă de oameni frumoși de la care poate învăța și descoperi continuu lucrurile care îi plac, alături de părinţii lui.
Așa a continuat copilul să experimenteze ca să își descopere pasiunile. Totul a venit la pachet cu provocări și interese noi. A ajuns apoi la evenimentul de chimie distractivă, care a devenit una dintre activitățile lui preferate. Aici a testat diferite gusturi și mirosuri și a combinat substanțe cu care avem contact zi de zi. Au apărut noi activități în lumea copilului PY: modelaj, improvizație, teatru, bune maniere, storytelling, quilling, chitară, spray painting, Hai să punem întrebări, board games. Și-a făcut tot mai mulți prieteni, iar părinții au fost alături de el în fiecare zi.
După ce copiii și-au dat seama ca adoră să coloreze, au ales să facă împreună un curs de tehnici de pictură și grafică pentru a da viață imaginației și gândurilor creative. S-au jucat cu toate culorile și au creat tablouri pentru toți pereții din casă. Copilul era fericit!

Vara, lumea PlaYouth a avut cea mai tare experiență! Au mers împreună, copii și părinți, în tabăra Kaleidoscopil. Acolo, tot timpul din lume a fost doar pentru ei: au participat cu toții la ateliere, au urcat pe munte cântând și descoperind natura, au căutat comori, au construit casa lăcustelor și au învățat să prețuiască momentele petrecute împreună. Până la urmă, din vacanța copilului, aceasta a fost cea mai frumoasă amintire.
Toamna a venit cu alte provocări, iar viața copilului s-a schimbat!
Și-a dat seama că părinții îl iubesc foarte mult și pot fi prezenți cât de mult își dorește el în viața lui, dacă comunică cu ei și împărtășesc ceea ce descoperă și ceea ce simt. Iar părinții l-au asigurat că își vor face timp pentru lumea lui.
Au continuat să se joace împreună, să descopere filme interesante, să călătorească în jurul lumii, să iasă cu prietenii la plimbări și povești. Lumea pe care a creat-o cu Ana și Anny s-a extins tot mai mult și azi reușește să cuprindă toți oamenii care își doresc să facă parte din ea.

 

Și-am încălecat pe-o roată și v-am spus povestea toată,
Dacă am uitat ceva, caută copilul care te va îndruma 🙂