Skip to main content

Smaranda Ilie, Sma cum îi spun prietenii, este omul care acceptă provocările noastre când vine vorba despre ateliere de artă. Vă invităm să descoperiţi mai multe despre Sma în rândurile care urmează.

1. Cum a început experienţa ta la PlaYouth?

Încă din vara lui 2017. Prieteni apropiaţi, Diana și Ovidiu deja colaborau cu PlaYouth, ca traineri, și cumva, lucrurile s-au legat și pentru mine. PlaYouth căuta pe-atunci, un trainer extra pentru o oră de pictură. M-am oferit, și de atunci tot colaborăm. Numește o activitate din domeniul artelor plastice și aplicate, potrivită pentru cei mici, iar eu voi fii acolo!

2. Ce îți place cel mai mult la PlaYouth?

D I V E R S I T A T E A. Șansa, defapt, de a lucra atât cu adulţi, cât și cu cei mici. Fie că este vorba despre pictură, grafică, origami sau DIY, eu mă ocup, iar PlaYouth mă poartă oriunde este nevoie de mine și astfel s-a potrivit mănușă profesiei mele de Formator în Arte.
Cu PlaYouth, te simţi cu adevărat parte din echipă, indiferent de peisaj. Ai totul mereu la îndemână și energia lor inspiră armonie.

3. Ce ţi-ar fi plăcut să înveţi la școală, dar nu ai învăţat?

Pff, despre politică, antreprenoriat, dar nu “ce” este întrebarea potrivită, ci “cum” mi-ar fi plăcut să învăţ… În școli, lipsește abordarea potrivită, lipsește acea încurajare a profesorului la gândire critică și muncă în echipă.

4. Te-a ajutat în vreun fel experienţa cu copii în rolul de mămică?

Pot spune că m-a pregătit, experienţa de lucru cu cei mici, în anticiparea rolului de mămică. Să joci un rol în creșterea și educația copiilor este în sine o responsabilitate care te învaţă. Un copil este limitat doar de lipsa de experienţă, iar un bun educator, cât și un bun părinte este cel care arată răbdare și încurajează la perseverenţă, oferind un spaţiu sigur pentru explorare.

5. Spune-ne un lucru amuzant din copilăria ta :).

O dată, m-am întors de la școală în papuci de casă flaușaţi, cu 7 numere mai mari… Am sărit din leagăn și mi-am rupt sandalele cu talpă groasă, iar colega mea ce stătea mai aproape de școală, mi-a oferit papucii bunicului ei. I-am returnat după aproape o lună, pentru că evident, tot uitam să-i iau în ghiozdan cu mine, la fix căci bunică-su, ieșise special în acea zi din casă, să-mi reproșeze că întârzii atâta să-i returnez perechea de papuci. 😂

Mulţumim, Sma, pentru energia frumoasă pe care o aduci la PlaYouth! 🙂