Skip to main content

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, am strâns câțiva prieteni, mai mici și mai mari, și am aflat cu toții despre importanța și semnificația tradițiilor și a obiceiurilor acestei zile.

Un obicei cunoscut și popular în România este plantarea grâului, care va trebui să fie îngrijit până de Revelion pentru a răsări cât mai înalt și mai verde. Tradiția spune că toți membrii familiei vor planta grâu, iar de Revelion vor afla care dintre ei va avea cel mai roditor an în funcție de frumusețea grâului plantat.Unul dintre cele mai frumoase fenomene de observat este interacțiunea dintre copil și părinte, atunci când amândoi sunt implicați în activitatea pe care o desfășoară. Cei mici sunt, prin natura lor, întotdeauna prezenți iar când părinții decid să li se alăture, magia se întâmplă. Așa s-a întâmplat și pe 25 noiembrie în casa PlaYouth, unde părinții au ocupat locul asistentului, spre deliciul celor mici. S-au dat indicații precise, s-a mai ridicat vocea, unii s-au îmbufnat, alții s-au amuzat, însă la final toată lumea fost cu zâmbetul pe buze.

Vedeta evenimentului a fost, bineînțeles, grâul. Înainte de a-l planta, cei mici împreună cu cei mari au pictat și decorat ghiveciul care va fi “casa” grâului până de Revelion. Echipele s-au gândit, s-au sfătuit și au optat pentru modele dintre cele mai colorate. Odată plantat grâul toată lumea a ascultat cu atenție sfaturile pentru ca acesta să crească mare și frumos: să fie udat zilnic, să fie plasat într-un loc luminos și călduros și să i de ofere multă, multă dragoste.

La finalul atelierului toți ”maeștrii” și-au felicitat asistenții și le-au mulțumit pentru ajutorul acordat dorind să păstreze rolurile și acasa.