Cursul „Tehnici de Pictură” se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, pasionaţi de lumea desenului și a culorii, care doresc să experimenteze tehnici disponibile în artele plastice.
Acest curs îi ajută pe copii să-și dezvolte talentul, cunoștinţele, simţul estetic, observaţia și imaginaţia. Cursul își propune să poarte copilul într-o călătorie artistică prin care să experimenteze concret mijloace picturale de expresie pentru a crea adevărate tablouri, gata de expus pe pereţii casei și ai camerei sale. El învață să redea teme diverse cu materiale diferite și să execute efecte memorabile.

Profesorul va prezenta exemplificat pașii și tehnicile prin care se pot realiza efectele dorite și ulterior va îndruma personal fiecare copil, în funcţie de nevoile acestuia. Rezultatele sunt încântătoare și îi dovedesc copilului că prin exerciţiu și tehnică, el poate realiza ceva cu totul deosebit, prin propriile forţe.

Copiii care se înscriu nu au nevoie de experientă sau pregătire anterioară pentru a începe acest curs, doar pasiune pentru domeniu.

Cursul este structurat în 3 module de 4 întâlniri, durata fiecărei întâlniri fiind de 1h 30 min, după cum urmează:

Modului 1 – Tehnici clasice:
1. Ce este arta? Cum ne putem exprima prin pictură?

2. Observația detaliilor și redarea realității.

3. Peisaj de seară – dupa Van Gogh – acrilice pe pânză

4. Peisaj de toamnă în pădure – acrilice pe pânză

Modulul 2 – Tehnici moderne:
1. Capturarea momentului și a luminii.

2. Emoțiile sunt mai importante decât forma.

3. Descompunerea formelor și reinterpretarea realității.

4. Dincolo de realitate – vise și imaginație.

Modulul 3 – Pictură în ulei și acrilic metalic:
1. Libertatea absolută a formelor și culorilor.

2. Arta punctelor – cum putem crea imagini detaliate din mici puncte de culoare.

3. Experimentarea liberă cu tehnici mixte – colaj, pictură și desen.

4. Îmbinarea stilurilor și explorarea personală.

Prețul pentru 1 modul este de 320 de RON, iar la achiziționarea mai multor module, se aplică următoarele reduceri:
Primele 2 module: 600 de RON;
Toate cele 3 module: 870 de RON.

V-am pregătit și o prezentare detaliată a cursului, așa că, nu ezitați să ne scrieți pentru a v-o trimite pe adresa de e-mail.

Înscrierile se fac în formularul din dreapta.
Pentru întrebări, nu ezitaţi să ne contactaţi.

Mențiuni:

  • Locația cursului este Ludoteca Family Hub: București, Sector 2, Strada Ștefan Greceanu, Numărul 7;
  • Preţul include materialele de care copilul tău are nevoie pe întreaga perioadă, gustare sănătoasă și apă.
  •  Acest curs se adresează copiilor, iar ei trebuie să aibă între 8 și 12 ani pentru a participa la curs.
  • Cursul are loc sâmbăta, începând cu data de 16 noiembrie 2024, în intervalul orar 11:30-13:00. (Există posibilitatea de decalare a datei de start, până când se formează grupa minimă de 7 persoane).
  • Puteţi începe doar cu un singur modul acum, cu 2 sau cu toate 3, pentru a beneficia de reducere;
  • Primele 10 persoane care achiziționeaza 2 module din acest curs, beneficiază gratuit de un abonemant medium, valabil 3 luni din momentul activării în cadrul Ludoteca Family Hub. (1 x Atelier Gratuit din Calendarul Săptămânal postat pe paginile de Facebook si Instagram, 1 x Joc împrumutat acasă (Pe perioada de valabilitate se pot împrumuta mai multe jocuri, dar nu simultan), Acces la spațiul de joaca, Acces la Clubul de origami – miercurea in intervalul 17:30-18:30, Clubul de DIY – joia in intervalul 17:30-18:30, Clubul de Lectura – vineri in intervalul 18:00-19:00)
  • La final atât cei mici, cât si părinții vor avea o surpriza. După finalizarea cursului, se va face o expoziție, unde cei mici se pot simți ca niște adevărați artiști.
  • Avem 10 locuri disponibile, lucrăm cu un număr mic de copii pentru că punem mare accent pe calitate

Părinţii aleg activităţile noastre pentru că aici, copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi acest curs sau alte activităţi PlaYouth și altor părinţi, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!