Metode de predare socio-educative

Și profesorii au tabăra lor! Un context de 5 zile dedicat schimbului de experiență, spiritului de echipă, creșterii comunității de profesori, îmbunătățirii aptitudinilor profesionale și reconectării cu jocul. Cele 5 zile de tabără conțin 24 de ore de lucru împărțite în 8 sesiuni în care vom pune pe masă ciclul învățării experiențiale, stiluri de învățare, tipuri de jocuri, evaluare și debriefing. Iar fiecare seara am pregătit un program de voie-bună, să te relaxezi și să îți încarci bateriile.

Alături de tine vor fi traineri pasionați de animație și de învățarea prin joc și joacă:

Andrei Dobre

Formator

Formator (2011), lucrător de tineret (2012), manager de proiect (2013), evaluator de proiecte (2016), licențiat în Sociologie (2010), doctor în Științe Sociale (2021). În cadrul Organizației Naționale a Cercetașilor României (ONCR), în care activează din anul 2005, Andrei a căpătat experiență ca formator în animație socio-educativă în peste 60 de stagii de formare, designer de cursuri și activități în Rețeaua Națională de Formatori ONCR, coordonator de proiecte, în schimburi culturale în mai multe țări (Franţa 2010, Nocrich 2010, TiA 2011, Arabia Saudită 2011, Bulgaria 2011, Forumul de Metode Educative 2012).

Gabriela Manda

Formator

formator (2020), animator (2020), facilitator de experiențe de învățare pentru adulți și copii cu experiență de 6 ani. În cadrul Asociației PlaYouth, în care activează din 2016, Gabriela este promotor al educației prin joc și joacă și a căpătat experiență ca manager de proiect, designer de cursuri și ateliere de știință pentru copii (Chimie distractivă, Chimie cosmetică, Chimie în bucătărie), formator în cadrul taberelor Kaleidoscopil pentru copii și în cadrul taberelor Kaleidoscopil pentru copii și părinți, formator în cadrul proiectului pentru profesori, Împreună educăm generații.

Evenimentul va avea loc conform reglementărilor în vigoare în perioada respectivă stabilite de autorităţile sanitare naţionale cu privire la COVID 19.

Abonează-te la newsletter și rămâi la curent cu activităţile pe care le organizăm!