Skip to main content
Tabere

Impresii din tabăra KaleidosCopil 2016

By mai 16, 2017No Comments

Patru zile pentru care suntem recunoscători

Sunt cele 4 zile care ne-au demonstrat că visul nostru, de a aduce o contribuţie frumoasă în educaţia copiilor, se împlineşte. Au fost 4 zile în care am învaţat că echipa noastră are super-puteri şi face ca totul să se întample, aşa cum am planificat, dar şi cu momente de respiro, în care doar ne-am oprit şi am privit în jur, am admirat, ne-am bucurat.

Vorbim, desigur, despre prima noastră tabără. Putem să vă dezvăluim că numele l-am ales după multe dezbateri, dar credem că surprinde esenţa taberei, aceea de a a avea atenţia centrată pe copil şi de a-i fi alături în călătoria sa de a explora tot ceea ce-i place. Tabăra Kaleidoscopil a adus împreună copii şi părinţi şi a transformat spaţiul de la munte într-un loc magic.

Am avut activităţi pentru toate gusturile, am învăţat multe lucruri alături de cei mici şi părinţii lor, ne-am amuzat, ne-am relaxat în hamace, ba chiar am avut grijă şi de un pui de şopârlă şi am improvizat o casă pentru lăcuste. Ne-am uitat la filme documentare, am cântat, am scris poveşti, am împăturit hârtia în multe forme interesante, ne-am jucat şi am pictat.

O parte importantă din tabără a fost aceea de observaţie. Fiecare copil din tabără avut un buddy, un trainer care s-a asigurat că celui mic nu-i lipseşte nimic, a fost acolo când a fost nevoie de explicaţii suplimentare şi au împărtăşit păreri despre activităţile din fiecare zi de tabără. Apoi, la final, ne-am adunat cu toţii să ne ascultăm unii altora gândurile cu care am plecat acasă. Aşa am descoperit că şi buddy-ul a avut multe de învăţat de la cel mic, iar cei doi au fost ca două oglinzi speciale pe tot parcursul experienţei.

Tabăra a fost unul dintre cele mai importante puncte din dezvoltarea noastră şi ne dorim să mai împărtăşim o astfel de experienţă şi cu voi, cei care ne citiţi acum, vara aceasta. Vă lăsăm și un video în care am surprins cele mai bune momente şi cele mai sincere gânduri.

Înscrie-te în tabăra pentru copii și părinți din acest an!