Ne-a fost teamă la început.
Cum adică să creăm o experienţă care poate transforma viaţa unui copil, noi, câţiva oameni?!
Se iau doi copii (Măriuța, 9 ani și fratele ei Teo, 14 ani), 2 părinţi și o zână bună (om în carne și oase, de altfel) care au început ziua la Orășelul Cunoașterii. Că cei mici s-au apucat imediat de experimentat, era previzibil. Dar că cei mari nu au stat deloc pe gânduri și s-au prins în joc rapid… Bucuria tuturor 🙂 După explorări haioase, a mers la suflet o masă în familie, la restaurant, loc numai bun de făcut mici vrăji cu o baghetă bine strunită de Măriuţa. Și când toţi (patru) credeau că mare lucru nu se mai poate întâmpla, zâna mai sus menţionată i-a dus la locul bucuriei și jocului, PlaYouth, unde alte zâne bune așteptau deja pregătite. Și a început magia.
Măriuţa, super (super!) pasionată de desen, s-a bucurat de cea mai frumoasă lecţie de mânuit creioane colorate și pensule, special pentru ea, alături de Raluca. Cele 2 ore estimate au devenit 3 și tot nu se dădea dusă. Între timp, Teo amesteca de zor substanţe la atelierul de chimie distractivă, cu Gabi alături.
Părinții, care de mult (foarte mult) timp nu mai avuseseră un răgaz doar pentru ei, l-au primit cadou de la zâne și au petrecut orele între cărţi și ceaiuri bune la Seneca Anticafe.
Când să îi lăsăm în oaza de relaxare, tatăl, pe un ton șugubăţ, ne-a întrebat “Și eu acum ce fac, mă uit la ea 2 ore?”, la care soţia, zâmbind larg, i-a răspuns “Suntem la un fel de întâlnire”. Știm, nu pare mare lucru; numai că Măriuţa are o boală gravă, care îi ţine mai mult la spital de mai bine de 2 ani.
După ce copila s-a îndurat să se ridice de la masa de desen, Teo a terminat experimentele chimice și părinţii s-au întors relaxaţi, zânele au împărţit cadouri tuturor, dar unul a fost mai de seamă.
Știind marea dorinţă a Măriuţei și rugând-o să mai facă o vrajă cu bagheta, că poate… cine știe… În faţa ei a apărut un șevalet. Și atât de mare a fost surpriză, că nici nu realiza că este al ei. Până când l-a atins și am auzit un hohot de râs cum numai un copil fericit poate avea.
În iureșul cadourilor, am reușit să auzim când ea i-a spus mamei că “este cea mai frumoasă zi din viaţa mea”. Atunci zânele au știut că tot ce s-a întâmplat a fost bine. Iar Măriuţa, a cărei pasiune a fost susținută și încurajată, are mai multă speranţă și încredere că își va îndeplini visul, de a fi o pictoriţă celebră.
PlaYouthși Oraselul Cunoașterii au fost complicii Fundației Make-A- Wish România în îndeplinirea misiunii acesteia, de a crea experiențe care transformă viețile copiilor cu boli grave.