Pe 14 Decembrie, de la 18:00 – 20:00, vă invităm să petrecem împreună o seară în stilul nostru caracteristic: liber, cald, entuziast și distractiv! Vrem să ne bucurăm împreună de magia sărbătorilor, dar în același timp, să nu uităm de copiii care sunt mai puţin norocoși decât noi.
Noi vă așteptăm cu:
– activităţi creative și jocuri interactive;
– colinde și cântece de Crăciun, cântate la Chitară sau/și Pian;
– atelierul ”Decoraţiuni de Crăciun”, în care vom picta turtă dulce;
– materiale colorate pentru a scrie scrisori lui Moș Crăciun împreună și pregătiţi să împodobim bradul cu copiii;
– fructe și ceai;
– energia bună, atenţia și bucuria echipei PlaYouth.
Iar voi, puteţi veni:
– pur și simplu;
– curioși de ce vom descoperi făcând împreună un obiect decorativ;
– dornici să cântăm colinde;
– însoţiţi de un lucru sau două pe care nu le mai folosiţi și doriţi să le dăruiţi;
– să creaţi, să dăruiţi și să petreceţi timp de calitate alături de noi.
Cadourile pe care le vom strânge sâmbătă vor ajunge la copiii care au mai puține posibilităţi decât noi.
Participarea se face pe bază de invitaţie și donaţie. Scrie-ne la adresa de e-mail: [email protected] dacă dorești să vii la eveniment.
Locaţia evenimentului: Bistro Matrioska, Str. I.C. Visarion nr.20, Sector 1, București.
Pentru acest eveniment ne dorim ca 40 de părinţi și copii cu vârstele cuprinse între 5 și 12 anișori să se bucure alături de noi că au posibilitatea de a face o faptă bună.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.
Părinţii aleg activitățile noastre pentru că aici copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.
Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe [email protected] sau intră direct pe site-ul nostru www.playouth.ro