Ca în fiecare an, de 1 Iunie suntem prezenți la cel mai mare festival dedicat zilei copilului, marea petrecere organizată de Itzy Bitzy. Anul acesta punctul de întâlnire a fost parcul Alexandru Ioan Cuza, unde am ajuns dis-de-dimineață să pregătim decorul pentru invitați.
Ei bine, trebuie să știți că invitații nu s-au lăsat deloc așteptați și au venit în număr mare încă de la primele ore. Desigur, este posibil să știți deja acest lucru dacă v-ați numărat printre participanți 😊.
Lipsa festivalului în anii precedenți s-a simțit, astfel că anul acesta parcă toată lumea și-a propus să recupereze distracția și voia-bună! Zumzetul răsetelor, al strigătelor de bucurie și de entuziasm a acaparat repede parcul. Ne-am activat creativitatea, energia, bunătatea și curajul prin ateliere și activități frumoase pe care cei mici le-au savurat din plin! Deși caldurea ne-a cam toropit nu ne-am dat batuți deloc! Am rezistat cu mic și cu mare, hotărâți să petrecem ziua copilului împreună.
Standul PlaYouth i-a întâmpinat pe copii cu ateliere de Origami (unde am învățat să facem coroniție din hârtie), rame foto (unde am descoperit ce ușor putem lucra cu bețe din lemn), moriști (deși vântul nu ne-a vizitat aproape deloc) și o zonă bogată cu jocuri de societate, corturi tee-pee, tuburi textile numai bune de explorat, hamace și jocuri de exterior.
Ne-a fost dor de timp frumos petrecut împreună și a fost o maaare bucurie să ne revedem cu prieteni vechi la eveniment și să ne facem prieteni noi.
Fie ca bucuria copilăriei să ne însoțească mereu și să ne revedem, cu bine, anul viitor când vom petrece, din nou, ziua copilului împreună! Până atunci haideți să ne reîncărcăm bateriile urmărind acest videoclip cu momente de la petrecerea recentă.