Proiectul național „Caravana Reciclării Creative”, ediția a II-a, inițiat în luna ianuarie, se apropie de finalul celei de-a doua călătorii. Pe 28 iunie vom afla echipele câștigătoare!
Acest proiect remarcabil, organizat de Asociația PlaYouth și sponsorizat de OSCAR Downstream, a avut un impact semnificativ asupra celor 210 echipe înscrise din județele Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș.
Scopul principal este promovarea reciclării creative și creșterea gradului de conștientizare asupra efectelor negative ale consumerismului asupra mediului înconjurător. Acest obiectiv a fost atins cu succes prin implicarea activă a preșcolarilor, școlarilor, elevilor, profesorilor, familiilor, comunităților și autorităților locale.
”Proiectul Caravana Reciclării Creative are ca scop reunirea comunității în jurul unităților de învățământ, cu scopul de a cultiva împreună obiceiuri și experiențe minunate și de a întări legătura copil-profesor-părinte-comunitate. Cu sprijinul inspectoratelor școlare județene am reușit să adunăm peste 1000 de cadre didactice participante la sesiunile fizice ce au avut loc în acest an (09.02-03.03), în cele 8 județe înscrise și pentru acest lucru le mulțumim din nou. Prin determinarea, creativitatea și dorința de implicare a tuturor cadrelor didactice, proiectul devine tot mai solid și suntem convinși că obiectivele pe care ni le-am propus vor fi depășite și în acest an” – a declarat Andreea Cimpoesu, manager al acestui proiect și membru al Asociației PlaYouth.
Tema principală a proiectului este că fiecare echipă participantă, formată din câte 5 profesori alături de grupe de preșcolari, școlari și elevi, să realizeze în unitățile lor școlare 5 zone de recreere și învățare activă: zona de ”Colectare creativă” – unde se vor aduna materiale ce vor intra în procesul de reciclare creativă, zona ”Păsărilor fericite”, zona ”Grădina minunată”, zona ”Lecturi inspirate” și zona de ”Reciclare creativă”.
”Ne-am dorit ca echipele participante să descopere și să transmită mai departe informații despre sustenabilitate, consum rațional și despre colectarea selectivă – prin activități experiențiale și exerciții practice descoperind astfel ce beneficii putem aduce mediului și ecosistemului și cum putem economisi prin transformarea cunoștințelor dobândite într-un hobby”, a declarat Ana Stănescu, fondator al Asociației PlaYouth.
Organizatorii au fost impresionați de numărul și creativitatea activităților realizate de echipe. „Mulțumim profesorilor participanți pentru implicarea deosebită și activitățile minunate. Suntem impresionați de numărul și creativitatea acestora și așteptăm cu emoție momentul jurizarii. Nu va fi deloc simplu să alegem câștigătorii„, au declarat organizatorii.
Etapele de implementare și de raportare s-au derulat în unitățile de învățământ participante până pe 24 mai, cu un număr de 180 rapoarte valide primite, și se va închide în urma jurizării cu desemnarea câștigătorilor, pe data de 28 iunie 2024. Premiile ce vor fi oferite sunt rechizite și imprimante, acces la conferințe și workshop-uri organizate, dar și o Tabără de Creativitate de 3 nopți pentru primele 8 echipe clasate, la care vor participa 40 de profesori merituoși.
“Sistemul de educație al unei țări este oglinda acelei țări, iar noi, românii, trebuie să muncim mai mult ca oglinda să reflecte ce ne dorim. Cred că mediul de business are responsabilitatea de a se implica în educație, iar OSCAR Downstream este o companie care nu poate trece indiferentă prin viața celor care cresc și construiesc alături de noi. Susținem valorile educaționale și creative ale acestui proiect și le dorim mult succes celor care au urcat în Caravana Reciclării Creative: copii, profesori, familii și comunități” – a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream.
OSCAR Downstream, sponsorul principal al proiectului, și-a exprimat satisfacția față de colaborarea cu Asociația PlaYouth și implicarea activă a tuturor actorilor implicați:“Am ales să susținem proiectul Caravana Reciclării Creative pentru că OSCAR Downstream crede în educație, în reciclare și în atenția față de mediu. Mediul nu este doar floarea, pomul și râul. Este comunitatea în care cresc copiii noștri, este grija față de cel de lângă noi, este felul în care oferim ceva înapoi locului în care creștem și ne dezvoltăm.
Un business sustenabil nu poate trece indiferent prin viața celor care cresc și construiesc alături de noi. Susținem valorile educaționale și creative ale acestui proiect și le dorim mult succes tuturor celor ce au urcat în Caravana Reciclării Creative: copii, profesori, familii, comunități și organizatori!
Fiți încrezători în puterea voastra de a schimba lumea!” – au declarat reprezentanții OSCAR Downstream.