Nouă, la PlaYouth, ne place să răspândim buna dispoziţie, emoţiile pozitive şi energia către cât mai multe persoane. Aşa se face că nu organizăm numai activităţi la noi, ci mergem şi în şcoli, la evenimentele partenerilor noştri sau acolo unde suntem chemaţi. Teatru, bune maniere, origami sau storytelling sunt doar câteva dintre activităţile pe care le oferim în şcoală.
De data aceasta, este vorba de cursul de teatru susținut de Anny la şcoala 165. Ideea de a face acest curs a pornit ca o iniţiativă a părinţilor. Totul s-a transformat treptat într-un cadru informal, prietenos, în care 17 copii se cunosc mai bine, se acceptă atât pe ei, cât şi pe cei din jurul lor.
Dovada că le place şi simt că acest curs le aduce valoare este că se organizează foarte bine înainte de începerea orei şi o aşteaptă pe Anny cu braţele deschise şi entuziasm de fiecare dată. Joculeţele de autocunoaştere, comunicare şi lucru în echipă sunt bine primite şi sunt un motiv de bucurie. Fiecare exerciţiu este primit cu curiozitate şi cu multe zâmbete, iar la finalul lui apar şi momentele de „Aha!” ale fiecărui copil.
Anny ne spune şi ea câteva cuvinte despre atmosfera de la curs: „Cei mici sunt foarte diferiţi unii de ceilalţi, însă mereu reuşesc să se concentreze pe joculeţele pe care le facem şi să îşi asculte colegii cu interes şi atenţie. Atmosfera de la curs îmi aminteşte cu drag de perioada în care eram şi eu la şcoală şi totul mi se părea o joacă. Mă bucur că atât părinţii, cât şi copiii sunt deschişi să încerce lucruri noi şi să exploreze şi partea emoţională la şcoală.”
Cursul nu s-a finalizat încă, aşa că aşteptăm cu nerăbdare să vedem ce se va întâmpla până la final. Vă putem spune doar atât: pregătim un spectacol care îi provoacă pe copii, îi ajută să colaboreze și să fie responsabili de rolul important pe care-l joacă.