Astăzi a venit rândul Dianei Buduşan să participe la interviul PlaYouth. Diana este trainer la ateliere şi cursurile noastre de Origami, la care participă cu multă curiozitate şi cu mult entuziasm molipsitor.

• Bună, Diana! Cum a început experienţa ta în PlaYouth?

Bună, Bianca! Experienţa în PlaYouth a apărut exact în momentul în care îmi doream cel mai mult să lucrez cu copiii. A fost ca un dar pentru mine. Pe scurt, îmi aduc aminte că m-am întâlnit cu Anny întâmplător. O mai văzusem o singură dată înainte, dar știam cu ce se ocupă, așa că am abordat-o direct zicându-i: “Vreau să fac parte din echipa voastră!”. Răspunsul ei a fost un zâmbet prietenos urmat de un: “Sigur. Ținem legătura!” Așa a și fost! De atunci am tot ținut legătura, în sensul în care am participat activ și m-am implicat în PlaYouth.

•  Ce îţi place la atelierele de Origami?

La atelierele de Origami am observat că se întâmplă un fenomen magic și anume timpul se oprește în loc. Se crează o conexiune specială între mine și copii. Conexiune ce reușește să dea viaţă foilor de hârtie, care trec printr-un proces de metamorfoză cu ajutorul răbdării, atenției și preciziei acordate pliurilor. Foile devin astfel cele mai frumoase și sincere modele obţinute de mâinile noastre. Se petrece o minune!

• Care au fost lecţiile pe care le-ai învăţat aici?

Oh, ce întrebare! Nu știu cu ce să încep, sunt atât de multe! Am învățat să comunic mai mult, să mă cunosc mai bine, să lucrez în echipă, să ascult nu doar să aud și nu în ultimul rând să învăț și să învăț.

• Ce ţi-ar fi plăcut să înveţi la şcoală când erai mai mică?

Privind în urmă, îmi dau seama că mi-ar fi plăcut să învăț mai multe despre modul de organizare al vieții în general și ce presupune să trăiești ca ființă umană pe această planetă. Știu, poate pare mult, dar mi se pare esențial să cunoști sensul, în măsura în care să știi ce este de făcut. Școala ne învață ce să devenim, dar omite să ne învețe cum să trăim cu noi înșine și cu ceilalți.

•  Spune-ne un lucru amuzant din copilăria ta.
  

Amuzant este fiecare moment de joacă din copilărie pe care mi-l amintesc. De regulă, atunci când ne strângeam o droaie de copii în parcarea din fața blocului unde copilăream și ne jucam „V-ați ascunselea”. Era o adevărată provocare să reușești să te ascunzi cel mai bine, pe sub mașini, prin iarba deasă, pe după copaci, fără să țipe vreun vecin la tine “Ce cauți mă acolo?! Ia pleacă imediat de acolo!” și să te dea de gol.

Mulţumim!