Printre oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut în 2018 se numără și Roxana Nacu. Roxana este învăţătoare în Bârlad și își iubește mult meseria dar mai ales pe copii. Ne-am bucurat de prezenţa ei în tabăra Kaleidoscopil iar pe voi vă invităm să o cunoașteți în rândurile de mai jos.
- Roxana, Ce te-a îndemnat să devii învăţătoare?
Primul meu model a fost chiar învăţătoarea mea, Chiţaniuc Valerica. Nu aș vrea să pară un exemplu banal, lipsit de valoare. A fost profesionista de la catedră și mi-am dat seama de acest lucru când am urmat studiile Liceului Pedagogic ”Alexandru Vlahuţă” din Bârlad. În mintea mea, îmi reveneau lecţii întregi predate de doamna învățătoare (tovarășa, cum era pe atunci). Era dedicată meseriei sale, punea suflet, empatiza foarte bine cu noi. În mintea mea a încolţit dorinţa de a urma aceeași cale.
Al doilea model, care tot din copilărie s-a desprins, este al părinţilor prietenei mele, Ela. Părinţii ei erau învăţători. În casa lor erau cărţi și caiete peste tot. Mama Elei, doamna Maria Obreja, a avut un rol deosebit, la început fără să realizeze că o urmăream în tăcere și îmi plăcea ceea ce face. Îmi amintesc o întâmplare… Mama Elei era în bucătărie (un spațiu larg și primitor). Printre bucatele delicioase care le pregătea, erau multe cărţi deschise. Își pregătea lecția de istorie pentru săptămâna în curs și se informa din mai multe cărţi despre Ștefan cel Mare (nu exista internet pe vremea aceea). Dorea să îi surprindă pe copii, să fie o lecţie de neuitat pentru ei. Și sigur așa a fost… Mai târziu m-a ajutat foarte mult în meseria mea, a fost unul dintre mentorii mei, o fire tenace și ambiţioasă.
Modelele care le urmăm își pun amprenta în mod semnificativ asupra destinului vieţii noastre.
- Care consideri că este cel mai valoros lucru pe care cei mici îl învaţă la școală?
Mi-e greu să spun, deoarece consider că nu este doar unul, ori ceea ce este mai valoros pentru un copil nu este și pentru altul. De ce? De-a lungul celor aproape 22 de ani petrecuţi în învăţământ am lucrat cu copii diferiţi.
Însă există ceva care capătă valoare la școală…Consider că este „marea familie” de la școală, colectivul de elevi, felul cum învaţă să se accepte, să relaţioneze, să se ajute reciproc, să colaboreze atât la școală cât și în afara orelor de curs, să fie UNIȚI. Nu este simplu deloc! Dar dacă reușești să îi aduci aproape cu mintea, cu sufletul și simţi că au devenit un nucleu… poţi spune că este cel mai valoros lucru.
- Ce impact are asupra copiilor timpul pe care îl petrec împreună cu părinţii?
Timpul petrecut de copii împreună cu părinţii lor este extrem de important. Este fundamentul vieţii viitorului adult. În același timp, copiii au nevoie de susţinere și încredere din partea familiei, pentru micile sau marile reușite din viața lor.
De-a lungul anilor, am colaborat foarte bine cu familiile copiilor, de multe ori am fost confesorul lor în legătură cu diferite situaţii de familie. M-au impresionat multe „povești de viaţă”, atât cele fericite cât și cele mai delicate.
Am rămas profund impresionată de copiii care au părinţii plecaţi în străinătate. Este dificil când este plecat unul dintre ei, dar când sunt plecaţi atât mama, cât și tata, pe termen lung, impactul în plan emoţional este enorm pentru copii. O fetiţă (acum 11 ani) venea în pauze la mine, mă strângea în brațe și îmi spunea „De Crăciun nu îmi doresc niciun cadou, aș vrea să vină mama acasă, ATÂT! Și plângea…” Am încremenit… și mi-am propus să îi fac zilele mai frumoase la școală.
- Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în activitatea ta?
Una dintre marile provocări este să îmi desfășor activitatea în una dintre cele mai mari școli din judeţul nostru, Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” Bârlad. Este o școală mare, cu peste 1050 de elevi și peste 65 de cadre didactice, o școală de prestigiu în judeţul nostru, cu foarte multe realizări.
A doua provocare este să fiu învăţător metodist și să fac parte din consiliul consultativ al învăţătorilor la nivel judeţean. Îndrum debutanţi și învăţători care se perfecţionează pentru a obține gradele didactice. Este o mare răspundere.
O altă provocare profesională a fost să mi se propună responsabilitatea de consilier educativ al școlii. La început am ezitat, deoarece această funcţie a fost îndeplinită mereu de colegi profesori. Am acceptat și am început să îmi asum noul rol cât mai bine.
Tot pe linia provocărilor doresc să poziţionez tabăra din vara anului 2018, când am participat împreună cu draga mea colegă, Nela Ganea (care nu întâmplător este și învăţătoarea fiului meu), la activităţile organizate de voi, Echipa PlaYouth, în Tabăra Kaleidoscopil de la Azuga. A fost o săptămână plină de provocări interesante și de activităţi deosebite în care am învățat foarte multe.
- Care consideri că este cea mai mare realizare a ta în educaţie?
Nu știu dacă pot vorbi despre cea mai mare realizare, cred că mai bine aș spune realizări. Cred că mă număr printre învăţătorii care se implică și caută eficienţa și calitatea în educaţie. Deţin multe premii la concursuri cu elevii mei, distincţii, îmi place să organizez și să desfășor proiecte educative locale sau europene. Există și multe realizări colective, obținute în echipă, alături de colegii mei, în care am un rol semnificativ. În fiecare din aceste reușite se investește timp, energie, răbdare, multă multă muncă… în mod constant.
Dincolo de toate acestea sunt copiii, cu ei îmi petrec cea mai mare parte a timpului dedicat profesiei. Copiii mă responsabilizează, mă inspiră, îmi stârnesc creativitatea și mă determină să nu uit care este misiunea mea.
Roxana, îți mulţumim pentru deschidere și dorim să te felicităm pentru tot ceea ce faci! Copiii din Bârlad sunt fericiţi să te aibă alături :).
