Astăzi v-o prezentăm printr-un scurt interviu pe Diana Chiriac sau Didi, una dintre cele mai energice persoane pe care le ştim! Ea este pasionată de artă şi iubeşte să lucreze cu cei mici. 🎨 🎨 🎨 Când şi cum ai făcut cunoştinţă cu PlaYouth? Știți vorba acea, toate vin la timp pentru cei…
Read MoreDin viaţa PlaYouth
Una dintre cele mai frumoase stări ale copiilor este entuziasmul (noi îl apreciem de fiecare dată). Și sunt multe motivele care îi entuziasmează. Când se întâmplă ceva diferit, când un prieten aduce o jucărie nouă sau când un coleg își sărbătorește ziua de naștere la școală (mai ales când sărbătorirea…
Read More
Amalia, îţi mulţumim pentru că ai acceptat invitaţia de a răspunde întrebărilor noastre. Dorim să te felicităm pentru activitatea pe care o desfășori! Ești o sursă de inspiraţie pentru noi și un model pentru femeile din România și nu numai! Să îmbinăm cariera cu viaţa de familie poate fi, de…
Read MoreCuceriţi de experimente din urma atelierului de Chimie Distractivă, copiii s-au înscris nerăbdători la curs. Adică au ales să se întâlnească cu Gabi o dată pe săptămână, timp de două ore, ca să experimenteze știinţa prin joc și joacă. Din spatele ușilor închise se auzeau, în fiecare sâmbătă, râsete, strigăte…
Read MoreNe-a fost teamă la început. Cum adică să creăm o experienţă care poate transforma viaţa unui copil, noi, câţiva oameni?! Se iau doi copii (Măriuța, 9 ani și fratele ei Teo, 14 ani), 2 părinţi și o zână bună (om în carne și oase, de altfel) care au început ziua…
Read MoreNouă, la PlaYouth, ne place să răspândim buna dispoziţie, emoţiile pozitive şi energia către cât mai multe persoane. Aşa se face că nu organizăm numai activităţi la noi, ci mergem şi în şcoli, la evenimentele partenerilor noştri sau acolo unde suntem chemaţi. Teatru, bune maniere, origami sau storytelling sunt doar…
Read More

