2 ani de conferințe ”Omul din spatele unui profesor”
Pe 4 Decembrie a avut loc cea de-a XII-a ediție a conferinței ”Omul din spatele unui profesor”. A fost și o ediție aniversară pentru noi, am împlinit 2 ani de la organizarea primei conferințe. Ne-am amintit cu drag de emoțiile de atunci împreună cu cei care au fost alături de noi.
Au fost 2 ani plini cu profesori frumoși, care au vocație și pasiune pentru meseria lor și suntem tare recunoascători pentru comunitatea minunată pe care o avem în jurul nostru!
Această ediție a fost dedicată Managementul stresului la clasă și am abordat – împreună cu speakerii invitați – stresul la școală, din 4 perspective diferite: gestionarea stresului în relație cu propria persoană, gestionarea stresului în relația profesor-elev, gestionarea stresului în relația profesor-profesor și gestionarea stresului în relația profesor-părinte.
Am petrecut trei ore pline de emoție și entuziasm și am înțeles că este foarte important să fim bine cu noi înșine pentru a fi bine cu ceilalți, iar Cristina Petrescu ne-a redat încrederea în propriul proces. Andrada Mazilu ne-a împărtășit numeroase bune practici pentru a avea o relație armonioasă cu elevii la clasă, cu cât mai puțin stres prezent. De la Marian Anghel am aflat că, de multe ori, atitudinea directorului este cea care dă tonul și energia în cancelarie și că profesorii au nevoie să fie răbdători unii cu alții și uniți înspre cooperare. Iar Cătălin Stoica ne-a amintit cât de importantă este empatia în triunghiul profesor-elev-părinte.
Le mulțumim din sulfet tuturor partenerilor care investesc și se dedică educației din România:
Proiectul Merito, Aqua Carpatica, Kinderpedia, Narada, Editura Didactica Publishing House, Carturesti, Aletheea – Scoala Privata, Romania Pozitiva, Itsy Bitsy, Anca Tîrcă, Ema la Școală, Transylvania College, Totul despre Mame și gazdelor noastre – Hotspot Proxi.
Conferința ”Omul din spatele unui profesor” este un cadrul cald, potrivit pentru discuții despre educație, pline de inspirație și ancorate în realitate. Vă așteptăm cu drag la următoarele ediții, în 2022!