Skip to main content
Din viața PlaYouth

Copilăria anilor ’90

By ianuarie 22, 2021No Comments

Anul 2021 vine cu incertitudine și cu emoții de tot felul care ne apasă, însă suntem siguri că părinții se descurcă să fie creativi în fiecare zi și să găsească noi metode de a-i face pe cei mici să uite de pandemie și să aibă o copilărie fericită.

Pentru că vrem să venim și în sprijinul celor care mai au nevoie de inspirație și idei, ne-am gândit mai atent la copilăria noastră, la jocurile și activitățile pe care le făceam, atunci când nu aveam telefon sau tabletă, iar internetul era încă pe drum spre noi. Ne găseam repede parteneri de discuții sau de joacă: pe primul loc erau frații, apoi copiii vecinilor, verișorii, iar o opțiune bună erau și animăluțele de companie. Părinții ocupau și ei un loc în schema noastră, dar abia atunci când se întorceau de la serviciu. 

Photo by Artur Aldyrkhanov on Unsplash

Gabriela ne povestește despre jocurile copilăriei ei în câteva rânduri:

Cele mai frumoase amintiri sunt de când ne jucam pe afară, ziua întreagă când era vacanță sau după școală, în restul anului. Ture lungi la Castelul, campionate de Șotron și negreșit, în fiecare seară, De-a V-ați Ascunselea până târziu – atât de târziu pe cât primeam binecuvântare din  partea părinților sau până ne strigau, duminica, că a început Vacanța Mare. Se cam golea terenul de joacă după anunțul acesta :).

Verile petrecute la sat, la bunici, au un loc special în inima mea. Jocurile erau, în mare parte, aceleași însă starea de libertate era neprețuită.Terenul de joacă, de data aceasta, era mult mai mare: toată curtea, întreg câmpul și satul. Plus o mână bună de verișori, complici la toate planurile. Inventam jocuri, stabileam regulile din mers, ne supărăm între noi și o luam de la capăt. Pur si simplu, eram și asta ne era de ajuns.

Ana ne spune și ea cum era copilăria într-un sat din Moldova.

Cred ca nu în zadar spunea Creangă “Copilăria s-a născut la sat”. Îmi amintesc că eram liberi de când ne trezeam până când ne puneam la somn: liberi de la fricile si gălăgia orașului, liberi de toate tehnologiile de pe lume, dar cu responsabilități și teme de făcut. Nu aveam nici telefoane, nici internet, nici jocuri-jucarii, iar la TV aveam doar 3 sau 4 canale până în clasa a 3-a. 

Dar aveam mulți vecini și prieteni cu care ne jucam mereu, după ce terminam munca prin grădina cu bunica: număram rândunicile care zburau pe stradă, v-ați ascunselea, 12 bețe, împărate, împarate, țurca :), priveam stelele noaptea, urcam în toți copacii (era și o competiție) când ploua-mergeam desculți prin bălți și faceam baraje, găteam cu pământ, nisip, lut, bețe și alte minunății ale naturii, adunam pietre și faceam povești cu ele, aaaah, și cel mai fascinant- găseam arici și îi puneam sa danseze cântându-le ritmuri. 

Dar pe lângă toate minunățiile de afară citeam multe cărți de la biblioteca satului, nu aveam multe acasă, în schimb, adoram să umplu lista din fișa mea de cititor😁 și petreceam timp alături de părinți și bunică – ea locuia in curtea noastră: mâncam împreuna, faceam curățenie împreună, mergeam în vizită des, munceam în grădina muult, îmi amintesc că atunci cultivam tot ce mâncam, nu cumpărăm nicio legumă și niciun fruct; acum asta a devenit un lux. Eram Fericiți. 

Iar Bianca își amintește despre primii ani de viață și jocurile specifice anilor ’90.

Țin minte că mergeam la bunici în vacanțele de vară și ne jucam până noaptea târziu, în curte sau în casă, cu fratele sau verișorul meu și cu vecinii de pe stradă – inventam jocuri sau ne jucam prinselea, de-a v-ați ascunselea, rațele și vânătorii sau fotbal, ne plimbam cu bicicleta și făceam întreceri.

Apoi schimbam bunica și ne jucam în parc la leagăne și știu că îmi doream ca ziua să nu se termine ca să ne putem juca continuu sau până ni se făcea foame și trebuia să mergem să mâncăm.

Mai târziu, ne-am jucat cu copiii din cartier, la fel, pe afară handbal, volei, coarda, elasticul, șotron și multe alte jocuri pe care mi le amintesc cu drag și acum. Erau momente când ne strângeam câteva fete și ne aduceam din casă păpușile, ca să ne putem juca cu ele, le făceam rochii și cream un mini-orășel unde ne prefăceam că facem diferite activități.

Copilăria cu multe jocuri, puține griji și oamenii dragi alături se uită greu, îmi dau seama acum că eram foarte prezentă în tot ce făceam și mă bucur că telefoanele au apărut mult mai târziu, ca să mă pot bucura de natură și interacțiunea umană autentică. 

În concluzie, ne-am dat seama că a noastră copilărie a fost un continuu atelier alternativ de reciclare și Do it yourself, chiar dacă nu știam pe atunci că așa se numește. Aveam propriile concepte de magazine, mâncare și referințe de modă.

Nu vrem să spunem că am fost mai norocoși ca generațiile de acum, pentru că pentru fiecare persoană copilăria are propria semnificație și emoție atașată. Însă uitând-ne înapoi ne dăm seama că aveam cam aceleași preocupări, care astăzi au alte nume.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: