EvenimenteUncategorized

Cum a fost la petrecerea de Halloween 🎃

By November 15, 2019 No Comments

Luna Octombrie a fost o lună plină de activități frumoase pentru noi și s-a încheiat cu o super-petrecere de Halloween pentru copii și părinți la Castelul Magic din Parcul Tineretului – Orășelul Copiilor. 🎃🎃🎃

Petrecerea a debutat cu primirea participanților: prințese, scheleți, vrăjitoare, super-eroi, dovlecei și alte personaje foarte simpatice. Ne-am bucurat să îi vedem și pe părinți că intră în joc alături de copii și își iau în serios rolurile de personaje fantastice, în cele trei ore de petrecere. Ne-am dorit să avem o petrecere mixtă pentru că unul dintre scopurile noastre este să aducem împreună copiii și părinții în experiențe frumoase, prin care să petreacă timp de calitate împreună.

După ce au sosit participanții, am dat startul distracției cu multă energie: zumba pentru copii și părinți. Livia ne-a făcut pe toți să dansăm și nu am lăsat pe nimeni să stea pe scaun. După momentul de zumba, a urmat momentul în care am făcut împreună forme de lilieci din origami. Dacă la început, cei mici erau cei entuziasmați de lilieci, spre final, părinții și-au dorit să învețe și ei să realizeze corect forma de origami. 🦇🦇🦇

A urmat pauza de hidratare și momentul în care cei mici au explorat spațiul atractiv din Castelul Magic. 🏰🏰🏰

Castel

După pauză, a urmat partea în care fiecare participant și-a pregătit dovleacul de paradă: i-au făcut ultimele retușuri, l-au decorat sau pictat și s-au gândit la un nume pentru el. Apoi ne-am strâns cu toții în cerc pentru a afla ce personaj este fiecare, ce nume a găsit pentru dovleac și ce pasiuni au. Am aflat cu această ocazie multe nume interesante și creative pentru dovleci. Câștigătorii paradei au fost desemnați prin votul publicului și au primit invitații la Castel.

Am încheiat petrecerea cu jocuri de improvizație, multă bucurie și cu promisiunea să ne vedem și anul următor! 🎯

Leave a Reply