was successfully added to your cart.

Cart

Cursuri PlaYouth

Despre maniere, emoţii și copii

By December 13, 2018 No Comments

Atunci când auzim despre bunele maniere, fiecare dintre noi își crează diferite așteptări, iar gândurile zboară imediat la casele regale, la prinţi și prinţese, la evenimente frumoase, ţinute elegante,  galerii de artă și spectacole, iar mai apoi, la final ne întoarcem la oamenii de lângă noi și la situaţiile pe care le trăim zilnic după ce ieșim din casă.

În schimb, atunci când li se propune copiilor să meargă la un curs de bune maniere, niciunul dintre ei nu va striga de fericire 🙂 pentru că sunt aproape siguri că va urma ceva plictisitor. Se așteaptă să apără cineva în faţa lor care îi va înnebuni cu reguli și cu ce nu au sau au voie să facă.

Eh, surpriza e că la PlaYouth toate activităţile pentru copii sunt împletite cu joc și artă și nimeni nu are dreptul să le impună ceva copiilor. Așa că toţi copiii care au venit la cursul “Te rog și Mulţumesc” pe care l-am ţinut la Fundația Dan Voiculescu au fost surprinși că bunele maniere pot fi distractive și interesante și nu, nu sunt doar pentru prinţi și prinţese. Fiecare ședinţă din cadrul cursului de bune maniere începe cu un exerciţiu de energizare, iar apoi copiii împărtășesc din așteptările lor și despre ce își doresc ei să vorbească în cadrul cursului.

Copiii s-au prins repede că la noi nu e ca la școală, că nu avem note și nu există corect sau greșit. Fiecare gândește diferit și își crează păreri prin prisma experienţelor pe care le trăiește. Așa că fiecare dintre ei a împărtășit despre lucrurile bune și cele rele pe care le observă în jurul lor, despre gesturile frumoase pe care le fac băieţii și fetele între ei. Probabil știţi cu toţii că e o adevărată provocare pentru copii să înţeleagă de ce băieţii trebuie să deschidă ușa fetelor și să îi ofere scaunul, de ce să le salute ei primii și să le poarte grijă și ce primesc în schimb.

În cadrul cursului, încercăm să îi ajutăm să înţeleagă de ce există aceste bune maniere și cu ce ne ajută dacă le respectăm. Nu e suficient doar să le cerem să o facă, e util să le arătăm cum pot fi mai buni, ce beneficii obţin, cum pot fi acceptaţi și apreciaţi de colegii și familia lor.

Am învăţat să mergem drepţi, să salutăm,  să rezolvăm situaţiile care ne enervează, să împărtășim cu ceilalţi emoţiile noastre, să ne punem în locul celuilalt, să respectăm și ajutăm părinţii care nu sunt datori să ofere tot copiilor, să îi respectăm pe cei din jurul nostru și multe alte lucruri frumoase.

De asemenea, copiii au avut diferite provocări la care au fost supuși și s-au descurcat foarte bine. De ex.: le-au făcut micul dejun părinţilor, au ajutat la curăţenie, au cumpărat flori pentru mama, au recunoscut de câte ori au minţit și și-au propus să fie mai conștienţi de ceea ce fac.

Cel mai frumos feedback la finalul cursului a fost că și-au dorit cu toții să rămână măcar o zi acolo și să continuăm la nesfârșit, iar unii dintre ei au și plâns când au aflat că se încheie. Cea mai mare surpriză am avut-o din partea unui părinte care ne-a împărtășit că “băiatul a învățat într-o oră aici ce nu a reușit să învețe timp de 7 ani acasă”. Iar copiii, după ce au apărut în știri la TV, au început să ţină cursul de bune maniere și în pauze la școală la cererea colegilor.

Credem cu tărie că putem să creștem o generație de copii mai buni și mai implicaţi dacă ne dorim suficient de mult asta și, mai credem că fiecare dintre noi poate ajunge la cea mai bună variantă a lui fiind mai bun și dăruind mai mult.