Skip to main content

Sau cum a fost pentru noi experiența la Big Little Festival.

În perioada 20-22 Iunie a avut loc prima ediție a Big Little Festival la Râșnov, un eveniment plin de energie, muzică și activități captivante pentru cei mici. Am pornit la drum cu mașina oferită de cei de la Autonom plină de materiale și cu o super-echipă de traineri, pregătiți să ne întâlnim în cele trei zile de festival cu aproximativ 1000 de copii dornici să se bucure de experiențe distractive, de tobe africane, dar mai ales de atelierele noastre de Slime și Pastă de Elefanți! Sunt puține lucrurile care reușesc să entuziasmeze copiii la o așa anvergură, iar jucăria lipicioasă a fost una dintre ele.


Într-un spațiu generos de festival care le-a oferit copiilor multe activități și surprize dulci, și noi ne-am propus să le oferim copiilor și părinților momente muzicale care să-i energizeze și să îi distragă de la toropeala de afară. Din oră în oră, copiii și părinții s-au bucurat de momente de percuție sub îndrumarea talentatului Mihai Axinte, care i-a invitat mai apoi pe copii și la bateria cu sclipici, pentru un solo. Pe lângă atmosfera frumoasă, copiii au putut interacționa și cu mai multe instrumente muzicale.

Un moment deosebit al festivalului a fost concertul susținut de Smiley. Deși parte din piesele sale au fost lansate cu mult înainte ca mulți dintre copiii prezenți să se fi născut, aceștia le-au fredonat cu entuziasm, demonstrând impactul pe care muzica îl are asupra generațiilor tinere. Energia și bucuria din timpul concertului au fost contagioase, iar micii fani au cântat și dansat alături de artist, creând o atmosferă memorabilă.

Pe lângă momentele muzicale, micii artiști au avut ocazia să participe la diverse ateliere captivante. La standul cu experimente, copiii au făcut pastă de dinți pentru elefanți, iar la standul de slime, zeci de litri de lipici și-au găsit o nouă casă. Aceasta a fost o activitate care a încântat copiii și, probabil, a provocat ceva groază părinților care, de câțiva ani buni, dezlipesc slime de pe covoare, de pe haine, din păr și de pe adidași 😊. Dar pentru astfel de experiențe, noi vă invităm în continuare la locația noastră @LudotecaFamilyHub din Ștefan Greceanu. Nr.7, s2, București, – unde nu avem covoare!

Experiența noastră la Big Little Festival a fost una extraordinară, plină de momente frumoase și interacțiuni memorabile. A fost o primă ediție de succes și abia așteptăm să ne revedem la următoarea ediție Big Little Festival! 🥳
Pe lângă activitățile de percuție și experimente, am organizat și ateliere de creație și jocuri interactive. Copiii au avut ocazia să-și dezvolte creativitatea și să-și facă noi prieteni, totul într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie.
Big Little Festival nu a fost doar despre distracție, ci și despre învățare și descoperire. Ne bucurăm că am putut fi parte din această experiență și că am contribuit la crearea unor amintiri de neuitat pentru toți participanții.
Abia așteptăm să ne revedem anul viitor, cu și mai multe surprize și activități captivante! Până atunci, să ne amintim cu drag de cele trei zile pline de energie, muzică și, bineînțeles, mult slime!

Leave a Reply