Uncategorized

Membrii echipei PlaYouth – despre perioada de pandemie

By July 17, 2020No Comments

Vorbim despre o perioadă care a început în martie și care nu știm, de fapt, cât va mai dura. Au fost până acum niște luni ca un carusel, cu suișuri și coborâșuri, cu temeri, emoții și cu teste, replanificări și adaptare din mers. Pentru un business mic, așa cum suntem noi, ar fi putut să fie perioada în care renunțăm la orice speranță de a mai face vreo activitate – însă, din fericire, nu a fost deloc așa. Am găsit un nou public căruia să ne adresăm și ne-am mutat cu totul în online.

Am avut multe întâlniri online, în care fiecare am venit cu propuneri de cum să trecem cu bine și peste această perioadă. Am pus în aplicare tot felul de idei, unele care nu au fost de succes, altele care au reușit măcar să ne îmbunătățească starea de spirit. Însă, ca să privim mai în detaliu, mai jos sunt gândurile colegilor de echipă.

Gabriela Manda (Gabi): Pandemia mi-a oferit ocazia de a mă bucura de casă și de statul în casă, activitate despre care credeam că se află pe lista preferințelor mele. în continuare se află însă “în cantități” mai mici. Mult mai mici!

Am explorat mai mult gătitul, am descoperit fațetele lucratului de acasă, importanța și avantajele unui balcon spațios și cât de mult iubesc plimbările (în lipsa lor).
Am învățat să îmi antrenez răbdarea față de aspectele vieții pe care nu le pot controla, să am incredere și credință în viață și să mă bucur de lucrurile mici, pe care de multe ori, poate le-am luat de-a gata.
Ana Stănescu: Perioada de pandemie sau de izolare in casa a venit cu multe provocări. Recunosc ca inițial au fost și emoții de frică, multă incertitudine și grijă pentru oamenii dragi, pe parcurs, frica a dispărut, dar au rămas restul. Deși sunt extrovertă, îmi place sa petrec timp și în familie și datorită video-callurilor cu colegii și ceilalți prieteni am putut hrăni această parte.

Ah :)) și ca nu e atât de rău sa gătești de 3 ori pe zi și să faci curățenie în casă.
Mi-a plăcut ca am avut timp sa citesc, ca oamenii au devenit mai conștienți de ei și și au revăzut obiectivele și valorile din viață.
Legat de schimbările in societate cred ca sunt unele de bun simț- dezinfectatul și spălatul pe mâini le faceam și înainte, iar distanțarea e bună, deoarece nu îmi place aglomerația 🙂
In schimb, nu știu cum voi suporta lipsa concertelor de jazz, a sălilor de teatru și evenimentelor sociale preferate cu multi copii alergând și distrându se.
O lecție importantă pe care mi-am amintit-o a fost- să am încredere în oamenii cu care m-am înconjurat 🙂 și sa fiu în continuare deschisă la ideile noi, oricât se absurde ar părea inițial 🙂 Mi-am demonstrat iar că creativitatea va avea un loc important în viața noastră mereu și ca joaca e dorită în toate momentele vieții. 
Datorită faptului ca suntem flexibili la PlaYouth, am putut sa regândim totul și să replanificăm, dar am făcut asta cu gândul că în luna mai ne vom relua viața de dinainte. Surpriza că, de fapt, nu revine nimic la ce a fost….a venit cu o nouă avalanșă de emoții dacă rezistăm și ce putem face. 
Acum pot spune că sunt mândră și fericită că fac parte dintr o echipă minunată care se adaptează și care vine cu idei noi și lucruri frumoase de implementat pentru copii, părinți și mai nou pentru profesori.
Una din lecțiile acestei perioade este să trăiesc în prezent 🙂 mi-am dat seama că descoperi mult mai multe așa, te bucuri mai mult și ești atent la toate lucrurile care ți se întâmpla.
Dacă la început am trăit un regret că trebuie sa amânăm atât de multe activități (peste 35 stabilite în Școala Altfel) și evenimente în aer liber pe care le țineam regulat (Maratonul Educației și Conferința Omul din spatele unui profesor) ne-am mutat focusul pe faptul ca e nevoie ca toată lumea sa fie în siguranță și sănătoasă, iar echipa PlaYouth să poată sa rămână liniștită cu loc de creativitate 🙂 
Acum sunt fericită că putem aduce în continuare joaca și arta in viața copiilor, deși o facem online și că am dus misiunea și viziunea noastră la un alt nivel, prin intermediul sutelor de profesori care participă la workshop urile pe care le organizăm (astfel beneficiile dezvoltării profesionale și personale îi ating pe mult mai mulți copii. 
Vlad Doroftei: Legat de perioada aceasta ce a trecut nu pot sa spun foarte multe, deoarece nu s-a întâmplat aproape nimic. 😀Pot spune doar că a fost un prilej foarte bun să realizez cât de multe aveam înainte și tot nemulțumiți eram.A mai fost benefică, deoarece ne-a ajutat foarte mult să ne face ordine în gânduri și să realizăm ce este cu adevărat important.

Și liniștea pe care am avut-o este un lucru foarte important de punctat, deoarece am ieșit din rutina zilnică, iar acest lucru ne-a făcut să ne mai relaxăm.

Bianca Crăciunescu: Pentru mine perioada de pandemie a fost pe plus, din multe puncte de vedere. Deși la început, am avut emoții legate de ce va urma, atât pe partea personală, cât și pe partea profesională, cu timpul și cu răbdarea mi-am dat seama că orice criză îi face pe oameni să devină mai buni, mai creativi, să găsească soluții la care înainte nu s-ar fi gândit. 

Mă consider norocoasă că am reușit să îmi păstrez optimismul și să țin legătura și cu prietenii și colegii, chiar dacă de data prin videocall. Pentru PlaYouth – am simțit că pot pune umărul la treabă pentru un proiect în care cred și că alături de colegi putem să îl ținem la suprafață, să continue și în oandemie și după ce se va termina să aducă o schimbare în bine în viețile și educația multor copii, părinți și profesori.

În concluzie, suntem recunoscători pentru această perioadă, pentru echipă și pentru toți oamenii care ne-au oferit sprijin în această perioadă.

Leave a Reply

%d bloggers like this: